A fi sau a nu fi singur

Se apropie sărbătorile, perioadă de bucurie. Cum orice bucurie vine și cu o umbră:), și acum, ne facem bilanțul – avem- nu avem. Si ne uităm si dacă avem sau nu avem pe cineva lângă noi, cineva de care să ne simțim apopiați. Omul este un animal care are nevoie de grup. În mod natural, nu trăiește singur. Este foarte important să respectăm firescul cu care ne-am născut și să căutăm acum, poate mai mult ca în altă parte a anului, grupul de care să aparținem.

Sigur, ceilalți oamenii pot să te irite, sa te scoată din sărite, dar sunt și o sursă importantă de comfort. Respingerea de către ceilalți – un motiv foarte important pentru care oamenii evită să se angajeze social- frica de respingere – rănește psihologic mai mult decât orice altceva.

Există studii care arată că lipsa conexiunilor sociale este mai periculoasă pentru sănătate decât obezitatea, fumatul sau hipertensiunea arterială. (o să explic într-o postare viitoare moficările biochimice care apar în corpul nostru în momentul în care aparținem unui grup și ce se întâmplă când suntem singuri).

Pe de altă parte o bună integrare socială

– crește longevitatea cu 50%

– întărește sistemul imunitar (cercetările conduse de Steve Cole au arătat că genele afectate de singurătate codifică proteine implicate în răspunsul imun și inflamație)

– te ajută să te recuperezi mai repede din boală

– crește semnificativ calitatea vieții.

35696dea9372b97c7e0addf8433b496cPesoanele care se simt mai conectați la ceilalți au mai puțin depresie și anxietate. Mai multe studii arătând că au stimă de sine mai mare, nivel de empatie crescut, sunt mai încrezători si mai cooperanți, drept urmare și ceilalți coopereaza mai bine cu ei și au mai multă încredere în ei.

Conexiunea socială generează o buclă de feed back pozitiv, de bine social, emoțional și psihic.

Din nefericire și opusul este valabil, nivelurile scăzute de conexiune socială sunt asociate cu afectare sănătății fizice și psihologice, precum și cu un nivel crescut de comportament antisocial care va determina o și mai mare izolare.

Vă simțiți singuri?

După cum simțiți probabil, singurătatea este în creștere. În Statele Unite un studiu a arătat că în 1985 o persoană avea în medie 3 persoane de încredere căruia săi împărtășească problemele, în 2004 – numărul a ajuns la zero.

Mai mult de 25% dintre Americani nu au nici un confident- deci pe nimeni pe care să-l poată numi prieten apropiat.

Declinul conectivității sociale poate explica creșterea singurătății, a izolării, a alienării, singurătatea fiind unul din principalele motive pentru care oamenii caută ajutorul psihologului.

Conectarea socială scăzută determină vulerabilitate pentru anxietate, depresie și comportament antiscocial, și prezice vulnerabilitatea la boală și riscul de deces în plus față de factorii tradiționali – fumat, hipertensiune arterială, activitate fizică. (House et al 1988, Science)

tumblr_n79widqyty1t6ox5do1_500Există frecvent situații în care deși aparții unor grupuri mai mari sau mai mici să te simți singur – loneliness in a crowd – dar, se pare că este valabil și opusul- să fi lipsit de rude și prieteni dar să ai o puternică conectare interioară.

De reținut:

  • Conectarea socială este la fel de importantă pentru sănătate ca și însușirea obiceiurilor de a nu fuma , a fi normoponderal și de a fi activ fizic.
  • În afara aspectului practic –(să poți suna pe cineva să îți facă cumpărături, să iți ia copiii de la școală, etc) beneficile aparținerii la un grup de oameni în care să ai încredeere și pe care să îi iubești, fac diferența în abilitatea de a face față și de te vindeca de o boală cronică.

Recomandarea mea –

  • tratați anxietatea, depresia, tulburările emoționale care vă împiedică să fiți mai conectați social – recomand acupunctura, psihoterapie
  • încercați activități recreative de grup. (dans, arte, grădinărit)-voi reveni cu o propunere de ateliere interesante de art-terapie :).
  • implicați-vă în acțiuni de voluntariat
  • dr. Cristina Hanganu

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s